Un festival de modă și emoțiile lui

ANDREEA EFTIMIE

A trecut ceva timp de la ultima prezentare de modă la care am participat, dar după lungi așteptări, călătorii nesfârșite cu trenul pentru a ajunge la repetiții și multe alte evenimente plăcute sau neplăcute, Festivalul Național Studențesc de Modă-Extravagance și-a făcut simțită prezența.

Odata cu el m-am hotărât și eu să îmi fac blogul la care mă gândesc de mai bine de jumătate de an. Este o dorință pe care am concretizat-o abia acum pentru că am realizat cu adevărat că iubesc acest domeniu.

Revenind la eveniment. Am ajuns în locația stabilită dis-de-dimineață. La ora 10:00 clubul era aproape gol, din loc în loc mai zăreai câte un makeup artist, hairtylist sau organizator pregătindu-se pentru marele spectacol. La ora 16:00 deja era multă agitație. Aceeași agitație m-a cuprins și pe mine când timpul trecea din ce în ce mai repede, dar pregătirile pentru spectacol nu erau în întregime gata.

Brusc a început să zboare un zvon: “Noi vom fi prima echipă, nu a treia!”. Am avut o încredere desăvârșită în Silvia Alexandra Steriopol, designerul nostru și eram convinsă că vom face senzație, dar fiind eu cea care ar fi urmat să deschidă tot spectacolul parcă m-au cuprins câteva emoții. Acest zvon a plecat la fel de repede cum a venit, mai puteam să mă relaxez maxim 10 minute până ce urmă cu siguranță să intrăm pe scenă.

Cele 10 minute au trecut. Tobele au început să bată și eu mi-am pornit defilarea cu două măști de gaze prinse strâns de mine, bocanci de mărimea 40 și drapelul în mână. După cele câteva secunde de glorie m-am întors în backstage și mi-am schimbat bocancii cu o pereche de pantofi deoarece după defilarea colegelor mele trebuia să revenim toate pe scenă pentru poza de final.

ANDREEA EFTIMIE

Parada s-a terminat, iar Silvia a ieșit pe scenă, în spatele acesteia venind și noi. Acum urma cel mai greu moment: sincronizarea perfectă! Salutul milităresc pe care l-am repetat de nenumărate, care mi-a reușit spre fericirea mea, dar care mi-a fost îngreunat de masca de gaze de pe umăr.

ANDREEA EFTIMIE

După ce primul număr s-a sfârșit, urma al doilea: defilarea pentru concursul de Cel mai bun model. Coregrafia realizată în ultimele momente a dispărut din capul meu mai repede decât ai zice “Am mai împușcat o restanță”. După ce mi-am pus numărul 11 la mână și am ieșit sigură pe scenă, toată hotărârea mea a pierit când mi-am auzit numele și prenumele rostit greșit. Tot ce îmi spuneam în gând era “Andreea Eftimie, simplu!”. M-am întors în backstage dezamăgită, dar pregătită pentru următoarea apariție.

ANDREEA EFTIMIEAcum eram a 11a echipă în ordinea de intrare, iar până să ne vină rândul am avut un moment de răgaz. Am stat la taclale, am observat cum începe să se golească culisele care acum câteva ore erau burdușite de oameni, și cum de pe fețele multora au început să dispară emoțiile. Când am ieșit pe scenă totul a mers ca pe roate. Punct ochit, punct lovit!

Andreea-EftimieTot ce era de prezentat a fost prezentat, urma ultimul moment: acordarea premiilor. Acea întreagă zi plină de stres și palpitații a fost răsplătită prin ocuparea locului II pentru Cea mai bună colecție de către Silvia Alexandra Steriopol, cea pe care noi am reprezentat-o.

Desigur, și makeup artistul care ne-a ajutat, Alina Drăgan a obținut un premiu, locul III pentru Cel mai bun machiaj.

A fost încă un eveniment de acest gen din viața mea care s-a sfârșit cu bine și sper să nu se termine aici aceste experiențe pentru că emoțiile pe care le ai în momentul defilării și muzica care îți dă palpitații la fiecare pas sunt din punctul meu de vedere unele dintre cele mai frumoase trăiri.

Ne putem intalni si pe Facebook Instagram (click pe sigle)

Andreea Eftimie

Advertisements

One thought on “Un festival de modă și emoțiile lui

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.